Despre proiect
Proiectul deFacto este o platformă online care vine să informeze alegătorii despre atribuțiile politicienilor aleși și urmărește cât de responsabili și deschiși sunt aceștia față de cetățeni.
De ce facem asta
Credem că putem ajuta alegătorii să-și ajusteze așteptările privind competențele pe care le au politicienii aleși. Iar prin monitorizarea activității și gradului de responsabilitate a acestora, alegătorii vor putea face o alegere mai informată.
Despre noi
Echipa s-a constituit în urma campaniei civice AVEM CE VOTĂM, care a avut drept scop încurajarea tinerilor să participe la alegerile prezidenţiale din anul 2016. Prin intermediul campaniei s-au identificat cele mai importante probleme ale tinerilor, iar candidaţii la funcția de președinte au fost întrebați cum îşi propun rezolvarea acestora.
Campania a fost organizată de grupul de inițiativă neafiliat politic CHALLENGER, care promovează participarea democratică a cetățenilor și a politicienilor în procesul decizional. Credem că democrația este un efort continuu, care nu se limitează doar la ziua votării, iar comunicarea sistematică între politicieni și cetățeni este un element fundamental al acesteia. Alte proiecte CHALLENGER: DA' EU VOTEZ, Cântărește-ți votul și Primăria Mea.