Metodologia de colectare a principalelor probleme din circumscripțiile uninominale
Principalele probleme la nivel local au fost identificate în cadrul sondajului 5000 de moldoveni au spus, în cadrul căruia au fost chestionați peste 5 mii de cetățeni din circumscripțiile uninominale, cu excepția regiunii transnistriene și a circumscripțiilor din afara țării. Sondajul a fost organizat în cadrul proiectului Avem ce votăm, implementat de coaliția următoarelor organizații din Moldova: deFacto, Inițiativa Civică „Pune Umărul”, Școala de Gândire Critică pentru Tineri „Challenger”, Programul „Femei cu Idei”.
În continuare, opinia alegătorilor privind principalele probleme din circumscripțiile electorale sunt colectate cu ajutorul sondajului creat cu ajutorul platformei „Părerea Ta”.