Interzicerea cetățeniei duble pentru persoane cu funcții de răspundere

Nerealizată
Politică internă
Sursa

„Nicio numire în funcție care depinde de Președintele ţării nu va fi făcută pentru persoanele care dețin cetățenia altor state. Toate persoanele cu cetățenie dublă, care au fost numite în funcţii anterior prin intermediul aparatului Preşedintelui ţării, vor fi demise sau vor renunța la cea de-a doua cetăţenie.”

Conform Constituției, Președintele Republicii Moldova participă la numirea în funcție a reprezentanților diplomatici, judecătorilor și altor funcționari publici. În toate aceste cazuri, șeful statului poate să respingă candidatura acestora doar o singură dată. În cazul propunerii repetate, președintele țării este obligat, prin lege, să desemneze candidaturile.

În conformitate cu Legea Nr. 761 din 27.12.2001 cu privire la serviciul diplomatic (art. 10), Legea Nr. 544 din 20.07.1995 cu privire la statutul judecătorului (art 6), Legea Nr. 158 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public din 04.07.2008 (art. 27), nu există prevederi care ar interzice dubla cetățenie a persoanelor cu funcție de răspundere. Prin urmare, Președintele Republicii Moldova nu poate refuza numirea în funcție a persoanelor care dețin dublă cetățenie sau să le demită din funcție.

În platforma sa electorală, președintele Igor Dodon promite să demită funcționarii publici care dețin dublă cetățenie și au fost numiți de aparatul Președintelui. Deocamdată, această promisiune a fost întreținută de către Președinte doar cu declarații.

Președintele Republicii Moldova deține prerogative pentru realizarea promisiunii. Vezi prerogativele

Acțiuni întreprinse

statut neschimbat

Igor Dodon: „Insist ca în instituțiile de conducere a statului să se afle doar cetățeni ai Republicii Moldova”

În timpul conferinței on-line cu cetățenii din 21 septembrie 2017, Președintele Igor Dodon a declarat că funcționarii moldoveni trebuie să fie doar cetățeni ai Republicii Moldova, nu și cei care au cetățenie dublă. 
„Insist ca în instituțiile de conducere a statului să se afle doar cetățeni ai Republicii Moldova. Cum putem să avem încredere într-un deputat, într-un membru al Curții Constituționale, dacă el a depus jurământ de credință României? În funcțiile de conducere trebuie să se afle doar cetățenii Republicii Moldova.”

Sursa

statut neschimbat

Igor Dodon: „Consider absolut inacceptabil ca lucrătorii SIS să depună jurămînt de credință altor state”

La 9 octombrie 2017, ca răspuns la proiectul de lege elaborat de Ministerul justiției al Republicii Moldova, care permite angajaților SIS (Serviciul de Informații și Securitate) să dețină și cetățenia altui stat, președintele țării pe contul său de Facebook a declarat, că va respinge în mod categoric proiectul de lege, pentru că ar putea duce la „pierderea” țării.

„Dacă pierdem devotamentul pentru Moldova al acestor ofițeri, pe termen lung putem pierde și țara. De aceea, consider absolut inacceptabil ca lucrătorii SIS să depună jurămînt de credință altor state, vecine sau îndepărtate.”