Punctaj pentru atribuțiile utilizate
5.5puncte
Punctajul pe categorii
Administrație
Atribuțiile deputatului ce țin de interacțiunea sa cu alte instituții de stat
Parlament
Atribuțiile deputatului ce țin de activitatea sa în Parlament
Cetățeni
Atribuțiile deputatului ce țin de interacțiunea sa cu cetățenii din circumscripția în care a fost ales
Atribuțiile de care a făcut uz deputatul, repartizate pe domeniile de activitate
Competențe folosite
Competența Parlament ► Plen
În cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului va fi creată o subcomisie pentru exercitarea controlului parlamentar asupra executării hotărârilor, deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și hotărârilor Curții Constituționale. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de către Parlament. „Această subcomisie își are rostul, dar întrebarea este următoarea: Aveți pregătit și dacă intenționați să pregătiți un regulament pentru activitatea acestei subcomisii? Și bănuiesc că-i oportun, din punct de vedere juridic ca acesta să fie aprobat printr-o hotărâre a parlamentului separată, nu putem aici să facem amendament, corect?”
Competența Parlament ► Comisie
A participat la ședința comisiei politică externă și integrare europeană din 8 iulie 2020.
Competența Parlament ► Comisie
A participat la ședința comisiei politică externă și integrare europeană din 3 iulie 2020.
Competența Administrație
Deputatul Mihail Popșoi a solicitat Procurorului general al Republicii Moldova, dlui Stoianoglo să verifice legalitatea acțiunilor prin care Igor Dodon a contractat în anul 2013, pe când era deputat un credit de la B.C. „Victoriabank” S.A. în sumă de 1 477 000 MDL, la o rată anuală a dobânzii de 8%.
Competența Administrație
În cadrul ședinței plenare din 10 septembrie, deputatul Mihail Popșoi: „Pentru agricultori, medici, profesori, pensionari, antreprenori, angajați, familii cu copii bani nu sunt…Ce v-a împiedicat să reușiți în termenul stabilit să semnăm acel memorandum cu FMI și să ajungă bani”.
Competența Administrație
A înaintat o sesizare către Curtea Constituțională privind interpretarea prin coroborare a dispozițiilor articolului 2 alineatul (1), articolului 60 alineatul (1), articolului 61 alineatele (1) și (2) şi articolului 66 litera a) din Legea Supremă în vederea elucidării posibilității dizolvării Parlamentului prin adoptarea de către forul legislativ a unei hotărâri în acest sens cu o majoritate calificată (de două treimi) de voturi ale deputaților.
Prin sesizarea în cauză, solicită interpretarea prin coroborare a articolelor învederate din Legea Supremă în vederea elucidării posibilității dizolvării Parlamentului prin adoptarea de către forul legislativ a unei hotărâri în acest sens cu o majoritate calificată (de două treimi) de voturi ale deputaților.