Image

Cei mai responsabili deputați ai Parlamentului în perioada martie - mai 2022 (RAPORT)

Rapoarte

Cei mai responsabili deputați față de alegători au fost incluși într-un clasament realizat de platforma deFacto.md. Topul a fost întocmit în baza metodologiei care se bazează pe analiza activității deputaților în Parlament, interacțiunii cu cetățenii, precum și cu autoritățile publice (centrale și locale) din Republica Moldova pentru lunile martie, aprilie și mai 2022


Potrivit datelor colectate, cei mai responsabili în această perioadă deputați au fost: 

  • Locul 1 - Boris Marcoci, 82,5 puncte;. 
  • Locul 2 - Victor Spînu, 65,5 puncte; 
  • Locul 2 - Ana Oglinda, 65,6 puncte;
  • Locul 4 - Marina Morozova, 52,5 puncte;

Despre clasament 

Clasamentul deputaților responsabili a fost întocmit în contextul instrumentului online Indicele de responsabilitate a deputaților,  lansat de platforma de monitorizare a activității aleșilor naționali deFacto.md. Acesta reflectă gradul de responsabilitate, receptivitate și deschidere către alegători a tuturor celor 101 aleși în Parlament. 

Monitorizarea are loc constant, iar rezultatele vor fi în continuare actualizate lunar pe pagina www.defacto.md. Pe pagina principală a site-ului în prezent pot fi vizualizate rezultatele totale ale monitorizării, începând cu luna septembrie 2021.  

Despre metodologia de monitorizare 

Monitorizarea are loc în baza metodologiei dezvoltate de către platforma deFacto împreună cu partenerii acesteia. La baza metodologiei a stat analiza atribuțiilor pe care le au deputații și care sunt incluse în legislație:

  • Constituția Republicii Moldova;
  • Legea despre statutul deputatului în Parlament nr. 39-XIII din 07.04.1994;
  • Regulamentul Parlamentului.

În urma analizei, au fost identificate principalele atribuții de care pot face uz deputații pentru a-și reprezenta alegătorii și pentru a lucra la rezolvarea problemelor semnalate de aceștia. În funcție de domeniul de activitate, atribuțiile deputaților au fost divizate în 3 categorii: 

  • Parlament - atribuțiile ce țin de activitatea legislativă a deputaților în Parlament; 
  • Cetățeni - atribuțiile ce țin de interacțiunea deputaților cu alegătorii; 
  • Administrație - atribuțiile ce țin de interacțiunea deputaților cu instituțiile administrației publice locale și centrale. 

Mai jos puteți vedea clasamentele separate pe fiecare categorie de atribuții, după cum urmează: 

Despre procesul de monitorizare 

Pentru stabili gradul de responsabilitate a deputaților, echipa platformei deFacto monitorizează periodic activitatea deputaților din mai multe surse: 

  • Site-ul Parlamentulu și platforma multimedia a acestuia lansată recent;
  • Ședințele plenare ale Parlamentului;
  • Profilurile și paginile deputaților pe rețelele de socializare.

Activitățile întreprinse de deputați sunt incluse pe platforma www.defacto.md, împreună cu o descriere și o dovadă. 

Pentru a asigura corectitudinea datelor reflectate, deFacto a întocmit și un formular online care este transmis lunar deputaților prin poșta electronică. Prin acest instrument deFacto îi încurajează pe deputați să dea dovadă de deschidere și receptivitate și să ofere un sumar al atribuțiilor de care au făcut uz aceștia în perioada monitorizată. 

De la începutul perioadei de monitorizare, treizeci și doi deputați au completat cel puțin o dată formularul expediat de platforma deFacto

Platforma deFacto mulțumește deputaților care au răspuns la solicitările expediate și încurajează ceilalți deputați să ofere informația relevantă despre activitatea lor. Este de menționat faptul că informațiile transmise de deputați au ajutat la reflectarea corectă a activității acestora, în condițiile în care majoritatea datelor oferite de parlamentari nu pot fi găsite în sursele publice. Prin urmare, deputații care au oferit informații despre atribuțiile pe care le-au utiliza au un punctaj mai mare.

Despre punctajul atribuit 

Pentru acțiunile întreprinse și în funcție de relevanța acestora pentru conceptul de deputat responsabil, deputaților li se atribuie punctaj după cum urmează: 

  • 0.5 puncte - pentru atribuțiile mai mult formale, inclusiv declarații, întrebări, emiterea avizelor consultative, participarea la ședințele comisiilor permanente, vizite la organele de stat, etc.
  • 1 punct - pentru implicare mai activă în rezolvarea problemelor cetățenilor, cum ar fi: contrasemnarea proiectelor de legi înaintate de colegii din Parlament, invitarea cetățenilor la instituții de stat pentru consultare și clarificarea situațiilor, adresarea interpelarilor și petițiilor instituțiilor de stat, etc.
  • 1.5 puncte - pentru receptivitate și implicare personală în rezolvarea problemelor cetățenilor, cum ar fi propunerea de legi și modificări de legi, întâlnirea cu cetățenii, semnalarea neregulilor în activitatea instituțiilor de stat, inclusiv răspunsul la solicitările de informații adresate de platforma deFacto.

O altă funcție din cadrul instrumentului Indicele de responsabilitate a deputaților este multiplicatorul de punctaj. Acesta se aplică în situațiile în care acțiunea întreprinsă de deputat vine ca răspuns la problemele semnalate de către grupuri de cetățeni sau pentru îndeplinirea angajamentelor incluse în platforma electorală a deputatului sau a fracțiunii din care face parte. În acest caz, punctajul atribuit deputatului este dublat. 


Despre deFacto 

Proiectul deFacto este o platformă online care vine să informeze alegătorii despre atribuțiile politicienilor aleși și urmărește cât de responsabili și deschiși sunt aceștia față de cetățeni. Credem că putem ajuta alegătorii să înțeleagă mai bine competențele politicienilor aleși. Iar prin monitorizarea procesului de realizare a promisiunilor, oamenii vor putea face o alegere mai informată.

Proiectul beneficiază de asistență din partea USAID. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu corespund neapărat cu cele ale USAID sau a Guvernului SUA.

Pentru mai multe informații accesați www.defacto.md sau contactați-ne la echipa@defacto.md