Interzicerea unionismului

Nerealizată
Politică internă
Sursa

„Campania agresivă de promovare a unirii cu România se desfășoară în mod deschis în Parlament, Guvern și alte instituții publice. În mod intenționat unionismul este inoculat prin intermediul sistemului de învățământ, promovat pe micile ecrane, prin marșuri în cele mai mari orașe a le țării. Au loc cu regularitate acțiuni de negare a Statului Moldovenesc, a istoriei și limbii. Voi veni cu inițiativa de interzicere prin lege a unionismului sub toate formele sale. Interdicția va viza partidele politice, organizații obștești, acțiuni și propagandă. Apelurile la lichidarea statalității moldovenești trebuie trebuie să fie sancționate penal”.

Președintele Republicii Moldova deține prerogative pentru realizarea promisiunii. Vezi prerogativele

Acțiuni întreprinse

statut neschimbat

Președintele Igor Dodon promite că în toamnă va propune interzicerea organizațiilor și partidelor unioniste

În cadrul prezentării bilanțului activității sale în funcția de președinte din data de 26 iulie, Președintele Igor Dodon promite că în toamna anului 2018 va propune ca organizațiile și partidele care pledează pentru lichidarea statalității Republicii Moldova să fie interzise.

„Voi înregistra în toamnă o inițiativă a Președintelui pentru a interzice prin lege orice partid sau mișcare politică sau organizație obștească care pledează pentru lichidarea statalității. Indiferent în ce direcție - în est sau în vest. Ele trebuie să fie interzise conform legii” - Igor Dodon, în conferința de prezentare a bilanțului activității Președintelui din 26 iulie.

Sursa

statut neschimbat

Igor Dodon: „Este pregătit proiectul de lege și va fi înaintat în momentul oportun”

În cadrul conferinței de presă în care a prezentat bilanțul primului an de activitate în funcția de Președinte, Igor Dodon a declarat:

„Este pregătit proiectul de lege, și va fi înaintat în momentul oportun, de interzicere a organizațiilor, partidelor care promovează deschis pentru lichidarea statalității Republicii Moldova”.